Buletin de Snagov

Un text din 2008...
Între timp, eu m-am mutat la București...lucrurile nu s-au schimbat la Snagov...




O plimbare de-a lungul ţărmurilor lacului Snagov se dovedeşte a fi o aspră încercare, chiar şi pentru cei cu un simţ estetic mai puţin exigent. 
Snagovul este azi o victimă a politicii de urbanism duse de o administraţie indolentă şi incompetentă, combinată cu gustul indoielnic al multora dintre locatarii sezonieri sau permanenţi ai lacului Snagov...


Pe neaşteptate, se iscă o vanzoleală in tot satul. Ursu şi Steluţă, cainii mei, incep să latre şi să alerge innebuniţi, dintr-o parte in alta a grădinii, după care se strecoară, cu ochi rotunzi de groază şi tremurand din tot corpul, sub masa din sufragerie, de unde nu ii mai poţi urni in ruptul capului.
Cocoşii cucurigesc, fiecare in legea lui, aerul dulce al inserării vibrează ameninţător, apele lacului Snagov se inroşesc ca de o apocalipsă scăpată din predicţiile lui Nostradamus, păsările se lipesc unelentr- altele in cuiburile suspendate şi, deodată, cerul explodează in miriade de stele, steluţe, comete şi sfere de toate culorile curcubeului.

Oamenii satului işi văd mai departe de treabă, neatenţi la vacarmul audio-vizual, de acum loc comun al sambetelor şi duminicilor lor.
Grădinarul meu ridică fruntea atent şi contabilizează, din obişnuinţă, durata şi amploarea focului de artificii, apoi conchide: „E dinspre palat!
Are bani ăia, a ţinut mai bine de 13 minute”, după care se intoarce placid la treburile sale, in timp ce inserarea işi recapătă parfumul şi liniştea, cerul culoarea şi lacul tihna de dinainte de stihie.

Ne aflăm in Snagov Sat in anul de graţie 2008 şi tocmai am asistat, vrand nevrand, la celebrarea, printr-un foc de artificii, a unei aniversări, mariaj sau pur şi simplu petrecere la una dintre reşedinţele inşirate de-a lungul lacului. 
Spun „vrand nevrand” pentru că nu ai cum să scapi de bucuria sau cheful vecinului de lac, indiferent de oră sau dispoziţie.
Apuse sunt vremurile in care vecinul de bloc iţi suna timid la uşă cu o felie de tort roz pe o farfurie, informandu-te şi totodată cerandu-ţi să ai inţelegere pentru disconfortul pe care ţi l-ar putea provoca petrecerea de ziua lui, muzica, convivii infierbantaţi şi ora tarzie.
O plimbare de-a lungul ţărmurilor lacului Snagov se dovedeşte a fi o aspră incercare, chiar şi pentru cei cu un simţ estetic mai puţin exigent.
Vezi palate neoclasice cu bruşte şi neaşteptate elemente rustice, sclipind de balustrade de inox, false colibe eşuate in mijlocul unor curţi conştiincios betonate, vile de pe vremea lui Ceauşescu reconvertite la gustul actualilor proprietari, rezidenţa mov cu gradină feng-shui a unei vedete TV, un bloc sinistru cu patru etaje, insolit in peisajul lacustru precum berzele in catacombe – in puţine cuvinte, rezultatul unei politici de urbanism duse de o administraţie indolentă şi incompetentă, combinată cu gustul indoielnic al multora din locatarii sezonieri sau permanenţi ai lacului Snagov.

Cireşii, perii, merii, prunii sau corcoduşii, precum şi părăluţele, panselele sau margaretele au devenit rare şi scumpe la vedere in aceste locuri.
In schimb, grădinile prelinse in lac, terminate somptuos cu debarcadere, pontoane, garaje de barcă, luminate precum bordelurile thailandeze, abundă in arbori de cauciuc, palmieri, mango, portocali şi alte plante din zone tropicale, ce se sting treptat, neinţelegand ce caută intr-o zonă continentală cu climat temperat, atat de nepotrivit şi dăunător sănătăţii lor. Proprietarii asistă neputincioşi la moartea plantelor rare şi ii injură gros la telefon pe peisagiştii plătiţi cu bani grei. 

Aceştia le propun in locul defunctelor plante exotice o cascadă inconjurată de
pietre de munte, căreia ii alătură, aşa cum poate face numai cineva care nu a trăit nicicand la ţară, o căruţă musai rustică, dezafectată, umplută cu ghivece cu muşcate şi cu oiştea infiptă in pămant.

Trebuie să veniţi sambăta şi duminica la Snagov, intr-o zi de vară! 
Pe drumul ce iese din DN1 spre mirificul lac, un Hummer negru, lăţit pe ambele benzi alungă, cainii comunitari (sau uneori ii prinde sub roţi) şi sperie puştanii inconştienţi căţăraţi pe scuterele taţilor lor la fel de inconştienţi ca şi ei. 
De-a lungul drumului, ţăranii vand, pe tarabe improvizate, struguri din Spania, roşii din Italia şi ouă cumpărate de la magazinul din colţ, rebotezate şi revandute drept ouă de casă. 
Mai vand lapte in sticle de plastic de 1. litru, despre care nu se ştie de unde provine – pe o rază de cateva zeci de kilometri nu există in bătăturile oamenilor picior de vacă, oaie sau capră.
Pe un limb de pămant ce inaintează in lac in partea lui cea mai largă, se intinde „ştrandul satului”, unde oamenii stau la plajă, fac grătare din metru in metru şi ascultă manele cu sonorul dat la maximum.

Pe lac se intretaie ambarcaţiuni de agrement, care mai de care, iar cei de pe ştrand se opresc din invartitul mititeilor şi scrutează feţele indepărtate ale ocupanţilor bărcilor, convinşi fiind ca au recunoscut pe cutare politician, vedetă sau figură publică.
Deasupra lacului săgetat de scuterele de apă ale beizadelelor dezlănţuite pluteşte un smog alb şi gros. In urma tuturor, deopotrivă ocupanţi ai bărcilor, locatari ai vilelor ”la lac” precum şi grataragii de weekend evadaţi pentru cateva ore din ghetourile insalubre ale cartierelor de blocuri, răman ambalaje de carton, doze de bere şi sticle de plastic ce eşuează intre lotuşii aduşi din India şi prăsiţi la Snagov prin anii '70 de un profesor visător.

Acum vreo 12 ani, mi-am luat buletin de Snagov şi casa construită initial drept refugiu de sfarşit de săptămană s-a transformat in locuinţă permanentă. Zilele trecute, unul dintre vecinii meu m-a sunat şi mi-a cerut pe un ton ritos să fac ceva cu cainii mei care latră noaptea, că altfel găseşte el o soluţie pentru ei (!?). Aş fi vrut să ii spun că, atunci cand decizi să locuieşti intr-un sat, trebuie să te obişnuieşti cu cantatul cocoşilor dimineaţa, dangătul clopotului ce marchează, cu cadenţă diferită, din clopotniţa bisericii, moartea, naşterea, căsătoria şi sărbătorile religioase, precum și cu lătratul cainilor ce işi păzesc stăpanul, gospodăria şi avutul acestuia, căci ce sat e acela fără caini?

Am renunţat la aceasta pretenţioasă şi totodată desuetă explicaţie şi am inchis cainii in curtea din faţă. Am invăţat să iubesc locul acesta, cu oamenii lui debusolaţi şi sufocaţi de opulenţa nou-veniţilor, pe care ei ii numesc venetici.
Visez, şi nimeni nu mă poate impiedica să visez, la un lac pe care să alunece in inserarea violetă doar bărci cu vasle sau panze, lotci pescăreşti şi raţe sălbatice. Visez la un lac inconjurat ca un brau de o promenade la care să aibă acces toţi oamenii doritori de frumuseţe şi linişte.

Visez la un lac curat, cu administratori responsabili şi oneşti şi locuitori
iubitori de natură.

S-a intamplat la Geneva, Como sau lacul Leman, de ce nu s-ar intampla
la noi…

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...