Faceți căutări pe acest blog

luni, 18 iulie 2016

De ce iubesc bărbații inteligenți

Un text de prin 2013...valabil!

Pentru că fac dragoste – sex – cum ar zice un prieten de al meu, mai bine decât ăia proști… pentru că-și aduc bagajul de deșteptăciune și sensibilitate culturală și emoțională în pat și se folosesc de el…

Pentru că sunt ironici și autoironici, critici și autocritici, cinici cu masură sau fără, sensibili, știind de ce, dezabuzați cu motiv și ușor plictisiți cu șarm…

Pentru că pot vorbi câte-n lună și stele cu ei…

Pentru că sunt logici, suplinind și corijând faimoasa lipsă de logică, doar ocazională, a femeii.

Pentru că sunt rezonabili…

Pentru că pot asculta MUZICĂ, citi CĂRȚI și vedea FILME cu ei, despre care să discutăm mai apoi la nesfârșit…

Pentru că mă pot certa cu ei…

Pentru că mă răsfață…

Pentru că îmi desenează propriul eu, mă trag de mână când exagerez, mă iartă blând când sar calu’ și mă aduc cu picioarele pe pământ când decolez…

Pentru că le plac mănușile, perlele și parfumurile mele…

De fapt, iubesc bărbații inteligenți pentru că numai ei pot să iubească o femeie ca mine… 


4 comentarii: