Povestea muștei
De câteva zile, în universul livingului meu a apărut o muscă… sâcâitoare… impertinentă… obraznică….zgomotoasă… indecentă… şi urâtă, ca orice muscă… acum să nu vă imaginați că-i vorba despre vreuna dintre muștele acelea grase, libidinoase, lucioase, verzi-albăstrui… nu… e o muscă cenușie… din soiul cel mai banal cu putință… ieri ațipisem pe canapea și am simțit gâdilătura neplăcută a labelor mărunte coborând panta lină a obrazului stâng înspre gură… am zvâcnit din somnul meu fragil și un clește de greață mi-a cuprins stomacul, la gândul că tot așa se va fi plimbat pe excremente sau pe mortăciuni putride… mediul ei natural…
Am încercat să o scot din casă… am stins toate luminile și am deschis larg ușă de la terasă, cu gândul că soarele fierbinte al acestui început de vară o va ademeni afară… nici pomeneală… pentru că muștele sunt oricum vreți dumneavoastră, doar proaste nu!
Acum zece minute se plimba încântată pe o jumătate sângerie de rodie… ajunsesem la capătul puterilor și așa m-a găsit doamna Nuţi… sfârșită și resemnată. Dintr-o privire, și-a dat seama de cauza profundei mele nemulțumiri și, fără să scoată o vorbă, s-a dus în debara, de unde s-a întors cu o liană zveltă de plastic vernil, în vârful căreia unduia o paletă în forma mâinii grăsuțe a unui copil. Şi, nici una, nici două, plici! A plesnit cu putere miezul de rodie… stropi roșii din sângele fructului au țâșnit în toate părțile… în mijlocul carnagiului, musca a zvâcnit încă o dată… și a murit. Doamna Nuţi a luat farfuria, a aruncat conținutul scârbos și a spălat-o la chiuvetă…
Oare de ce nu învăț și eu un lucru atât de simplu… să strivesc muștele care-mi invadează livingul?
Comentarii
Trimiteți un comentariu