Prietenie

Azi mi s-a întâmplat ceva...foarte liniștită și mulțumită de mine, mi-am ales o carte din biblioteca de la Brașov și m-am lungit în pat...am prostul obicei să citesc în pat, n-am citit niciodată la birou sau în fotoliu, de câte ori nu m-a certat bietul tata...n-a răzbit cu mine...am continuat să citesc în pat, cu bărbia sprijinită în pumni sau pe o pernă făcută sul...mai am și prostul obicei să ronțăi ceva în timp ce citesc...covrigi...mere...

Bref...după ce am început să lecturez, de fapt să relecturez, deoarece vorbim de Huliganii, mi-a atras atenția sertarul noptierei...îl deschid rar, țin în el mai multe perechi de mănuși și un pachet de cărți de joc...e o mobilă veche, cumpărată demult din casa profesorului Arsene, restaurată o dată prost și de două ori bine, ultima oară după o inundație în casa de vacanță a Brașovului...

Deschid sertarul ca și cum aș deschde sertarul altcuiva...deasupra, peste mănuși, un post-it galben, cu câteva vorbe pe el, scrise mărunt, aproape ilizibil, cu pixul

"Mulțumim pentru minunatul sejour, casa e, ca întotdeauna, agreabilă și frumoasă...și ribizlele minunate...bise..."

M-a inundat o stare de bine și de dor  de prietenii dragi care petrecuseră, acum mai bine de un an, câteva zile aici...și am avut, pentru un moment, senzația că sunt lângă mine, că pot să-i ating și să le vorbesc...

E tare bine să ai prieteni...și mai bine să poți să-i faci fericiți...