Albastru declinat

 

Malé...ieșim din clădirea aeroportului, amețiți de zborul de 12 ore...aerul e dens, umed, fierbinte...îmi aprind o țigară și o sting imediat. Nu are gust. Maldive...ne așezăm pe o terasă în așteptarea hidroavionului care ne va duce pe insulă...în stânga noastră, niște clădiri urâte și dana portului...sosește hidroavionul, un fel de RATA de pe vremea lui Ceaușescu, ca un autobuz vetust cocoțat pe trenul de aterizare acvatică...mă agăț de mâna ciocolatie a unuia din cărătorii de bagaje și urc...înăuntru, ne punem lucrurile în niște plase suspendate deasupra capetelor noastre...toate hublourile avionului sunt deschise, pilotul și copilotul, în pantaloni scurți, cămăși de in descheiate la piept și picioarele goale întorc spre noi fețe lucioase, decupate orizontal, sclipitor, de șiragul de dinți neverosimil de albi și ne urează bun venit la bord...ne desprindem de tarmacul lichid  și ne aruncăm în apa cerului...vântul îmi desface părul, nicicând n-am gândit să zbor cu geamul deschis, poate că visez...sub noi se întinde marea...s-o descriu, n-am cuvinte...ceruleum din cutia mea de acuarele...perlanul albastru cu care spăla mama rufele...aquamarinul de Brazilia dăruit de iubitul meu...smaraldele de mai apoi...eșarfa Hèrmes încolăcită de ghirlande aurii...apa ne privește cu o mie de insule, ochi de pe coada răsfirată a păunului...închid sub pleoape, fotografic, imaginea paradisiacă, și încerc să dilat clipa, s-o fac să se oprească...hidroavionul plonjează și aterizează învăluit în pături de apă scânteietoare...coborâm pe un ponton dreptunghiular, înfipt în mijlocul oceanului, oameni și bagaje, cu singur reper linia orizontului de jur împrejur...hidroavionul decolează...rămânem năuci, singuri, suspendați între două nuanțe de albastru, o mână de ființe fragile, albe, așteptând o ambarcațiune care să ne culeagă și să ne ducă acolo unde începe vacanța...