I Gatti di Roma

 

În curtea dreptunghiulară de piatră, străjuită de piramida lui Caio Cestio, pisicile se preumblă în voie sub soarele torid...câteva dintre ele se lăfăie, întinse pe lespezile fierbinți, altele se plimbă țanțoșe, cu coada ridicată...toate așteaptă ceva, iar eu aștept odată cu ele...la un moment dat, se deschide o portiță de fier săpată în zid, și intră o bătrână cu două găleți pline...de la distanță, nu pot să-mi dau seama de conținut, dar freamătul electric ce străbate toată pisicimea mă face să cred că e vorba de mâncare...femeia începe să umple, pe rând, vasele mici de metal aliniate de-a lungul zidului, iar pisicile, tot pe rând, se îndreaptă, fiecare, spre blidul ei...bătrâna ridică capul și mă privește...are ochi albaștri, decolorați de vreme, încadrați de șuvițe de păr cărunt scăpate din conciul clădit în creștet...se uită la mine fără să mă vadă, după care își continuă treaba, ca și cum n-ar exista pe lume decât acea curte de piatră, pisicile și târșâitul papucilor gri...alături, cimitirul protestant, în care dorm Keats, B.P Shelley și mulți alții, pare, prin contrast, verde și plin de viață...