Aventuri pedestre

 

Nu știu ce mi-a venit azi să las mașina în poartă și să plec pe jos să-mi rezolv treburile...m-am echipat cu cizme de cauciuc, o pelerină de ploaie lungă până-n pământ și umbrelă...într-o latură a bulevardului Dacia, o baltă uriașă se lățește pe carosabil...șoferii besmetici, porniți ca din pușcă de la stop, intră în trombă în ea, stropind de sus până jos deopotrivă pietoni și calcane de case...apuc să mă pun în fața unei bătrânici înainte să fie inundată de jerba de apă murdară...mă privește cu ochi ofiliți, de myosotis, și-mi șoptește, aproape imperceptibil pentru ureche, mulțumesc...

Pe trotuarele înguste, umbrelele se ridică și se coboară, grațios, ca într-un balet, când oamenii trec unii pe lângă ceilalți...lovesc crengile joase ale unui arțar care se scutură peste mine râzând din mii de stropi...un cățel ud, cenușiu, se aciuiește într-un gang...are ochi de om...

Mă întorc victorioasă, purtând, ca pe un trofeu, puiul rumenit cumpărat de la Gallo...

Podul mă întâmpină bucuros, îmi scoate pelerina și cizmele și-mi întinde o ceașcă fierbinte de cafea, cu cardamom și un strop de coniac...

Mi-e toamnă...