Tanjia with love

 

Ne-au adus, fiecăruia de la masă, câte o ulcică de pământ ars, sigilată la gură, proptită într-un suport metalic, ca un trepied...aveți grijă, e fierbinte, tocmai ce am scos-o din cărbunii încinși!

Cu o lovitură scurtă și precisă de cuțit, aducând foarte mult cu faimoasa sabrare a șampaniei, chelnerul a decapitat vasele de lut, din care s-au revărsat aromele cărnurilor topite în mirodenii și legume...tanjia, specialitatea Marrakeshului, cu o rețetă veche de când lumea...se pun laolaltă carnurile, de vită, oaie sau pui, se adaugă legume și condimente, ierburi parfumate, se lipește o foaie de lut moale peste vas și se vâră în jar preț de 12 ore...

N-am mâncat nicicând ceva mai bun...de pe terasa restaurantului, urmăream înserarea violacee pogorâtă peste piața Djemaa el-Fna, cu îmblânzitorii de șerpi, femeile ghemuite ce pictau cu henna mâinile și picioarele europencelor vrăjite, povestitorii fantaști, în jurul cărora se strângea lumea ca la urs, vânzătorii de portocale și curmale...

Printre mese lunecau dansatoare cu pântecele dezgolit, unduitor, mângâiat de țechinii sunători ai vestmintelor aprinse...cyclamen, turqoise, orange...

În piață, negustorii începeau să monteze mesele lungi, cu banchete de lemn, și să clădească în piramidă capetele de oaie jupuite, o altă specialitate culinară foarte apreciată de localnici...

O seară în orașul visurilor mele, Marrakesh, de unde nu m-aș fi desprins niciodată, palidă făptură europeană, captivă, ca atâtea altele, între zidurile roșii ce spun povești...