Tobiță, Pamela și Flocea

 
Ce mâncăm azi?
Nu știu încă...ce prind...probabil lufar...
Mă uit în ochii aurii, tiviți cu verde crud, ferestre deschise în obrazul ars de mare și vânt...vezi că am adus roșii de grădină, din sat!
Viața se simplifică, brusc. E doar marea, caldă, dar, paradoxal, limpede, cerul caleidoscop de culori, nisipul nesfârșit și o mână de oameni fericiți, senini. Tobiță, Pamela și Flocea, cei trei cerberi negri, se împletesc cu ochi cerșetori în picioarele noastre...desprind cu degete flămânde carnea albă și dulce a peștilor proaspăt scoși de pe plită...pescarii se uită cu admirație, ei, care admiră rar și cu greutate, la dexteritatea cu care despic peștele, îi separ coloana vertebrală, capul și coada, care zboară apoi spre boturile flămânde ale câinilor așezați roată...
Soarele se culcă roșu de oboseală între ierburile deltei...încep să urle, departe, șacalii,  un iepure de câmp zvâcnește scurt dintre roțile tractorului, în păhăruțele mici cât un degetar se scurge, chihlimbariu, rom...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce ciudată-i natura umană

Nu mai fiți deștepte, proastelor!

Neveste, consoarte, soții...