Faceți căutări pe acest blog

vineri, 31 martie 2017

Preacurvirea postului, sau cum să fim ridicoli fără nici o greutate

 

În perioada posturilor, nu prea merg la restaurant...de ce? Pentru că eu merg, îndeobște, la restaurante la prieteni sau cunoscuți, și mi-e jenă de jena lor...meniurile conțin diverse mâncăruri cu specificația, în paranteză, de post, ba chiar, unii, mai temerari, au pagini separate cu "preparate" nepăcătoase. 
Ideea de a ține post nu se referă la a mânca șnițele care nu-s șnițele, chiftele care n-au carne, vin fără alcool și sex virtual pe internet, că nu-i cu penetrare fizică!
Postul înseamnă cu totul și cu totul altceva, și varianta lui modernă, adaptată vremurilor, e de un caraghioslâc fără frontiere, o imitație de vinilin ieftin, ridicolă și patetică, neputincioasă și obraznică, ca orice imitație!
Unii țin post ca să slăbească, deși reușesc să se îngrașe, alții țin post în speranța că le vor fi iertate micile sau marile mizerii cu care își asezonează, zilnic, existența, unii își verifică anduranța, alții se bucură că nu mai trebuie să presteze conjugal, noaptea, pe altarul iubirilor stinse...
Las'că ne scoatem noi pârleala de Paști, recuperând gargantuesc, însutit, comatos și neînfrânat, chifteluțele de soia ciugulite din vârful buzelor la restaurantele ridicolului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu