Monica Nistorescu

  Plec la Paris, a spus cu voce aproape șoptită...bărbatul o privea, incredul...de trei zile suceau pe toate părțile povestea lor ce abia mai răsufla, otrăvită de minciuni, trădare și, mai încoace, nepăsare...voi sta acolo vreo trei săptămâni...am nevoie de aer... Casa cu tâmplărie albastră îi privea tristă din orbitele boltite ale ferestrelor...casa lor dragă, inundată de verdeață, casa sfârșiturilor de săptămână, a cabanoșilor fripți în șemineu, locul de pornire și întoarcere al peregrinărilor fără țintă...orașul de la picioarele Tâmpei se posomorâse brusc, acoperindu-se cu vălătuci de ceață...nu mai era nimic de făcut...

  Petrecere mare, lume multă... Vrei să plecăm să privim stelele, pe malul lacului? Da! Cu motocicleta! Și-a scos perlele de la gât și le-a încredințat șoferului, condurii din picioare, pălăria... A încălecat în spatele bărbatului și și-a încolăcit brațele în jurul lui, sub privirile siderate ale comerelor bucureștene, mereu prezente la sindrofii... Nu aveau căști, așa că au luat-o pe drumuri ocolitoare. Ești curajoasă! Nu...de fapt, nu prea-mi pasă...:)

  Trenul alerga pe câmpia arsă de soare...în compartiment era cald...sufocant...mi-am aprins o țigară și am cerut permisiunea să deschid geamul...bărbatul așezat în fața mea s-a repezit să-l deschidă...era înalt, cumva șui, cu gene drepte peste ochii albaștri, minunat îmbrăcat, minunat de politicos... Ajunși la destinație, m-a întrebat dacă mă poate însoți. Am pornit pe bulevardul larg, am lăsat facultatea mea pe dreapta, am cotit pe prima străduță și am ajuns la prietenul lui, Sorin...de sub plafoanele înalte se desfăceau brațe largi de policandre de cristal...am privit uimită saloanele întrevăzute prin ușile glasvand, sobele late de ceramică glazurată, parchetul auriu de stejar, biblioteca ce urca până în tavan. Era lume...am trecut de la unul la altul, am strâns mâini, am surâs, mi-am rostit numele...tatăl gazdei, un reputat profesor universitar și mare amator de femei, cum aveam să aflu mai târziu, mi-a zis, râzând...ce te sumețești așa? Am mai văzut sâni frumoși...pentru următorii

  Dintr-o picătură de lapte Am iscat mii de șoapte Am construit fortărețe Ne-am bătut joc de cotețe Am împărțit ciocolată Ne-am jucat cu norii de vată Si ne-am spus povești delicate Decantate, sofisticate, ciudate... De la o picătură de lapte Ne-am întors către fapte Am vorbit de oameni, morți și vii, De cum ne repetăm în copii De prințese bizantine De cum întindem untul pe pâine De edificii cristaline, De mine...de tine.... Într-o picătură de lapte Am închis zi si noapte M-ai purtat pe brațe în bucătărie M-ai lăsat să cotrobăi în cutie Mi-ai arătat cum ești, ce gandești M-ai ținut departe de clești  Si m-ai desenat într-o reverie Galben liliachie Dac-am locui într-o sticlă de lapte Înconjurată de smochine coapte Te-aș lăsa să faci p

  Ești acasă? Pot să trec să te văd? Mă simt singur și pustiu... Da, vino! Bentley-ul auriu, cu interior de piele cognac, a intrat în curte, fâșâind silențios... Vrei o tartină cu jambon? Vreau! Și o cafea... Și să stai lângă mine...și să vorbim nimicuri... Și să nu mă gândesc la nimic...

  Stătea în cadrul ușii, cu sacul de piele atârnat pe umăr, cu părul lung, curgător, cu ochii dezgoliți...un zâmbet ca un plâns de-abia se mai ținea de buze...l-am părăsit...am venit! Și vreau, de azi înainte, să porți acest parfum...Vetiver de Guerlain...și vreau să mergem să mâncăm tarte Tatin și să bem Campari orange...și vreau să nu ne părăsim niciodată! Bărbatul o privea cu toată fața, încântat, uluit, speriat...departe, acasă, așteptau un copil și o nevastă... Dar a zis, bine! Din plafon se prelingea peste umerii lor vocea lui Celine Dion...pour que tu m'aimes encore...

  Mă-ntreabă un domn, ce mi-e și prieten La ce mai slujește poezia Mai rentează să scrii Pentru vii? Îmi zice mama, ia-ți seama,  Ai de ținut în școală copii La ce scrii? O demimondenă, deloc boemă Nu-nțelege îndeletnicirea, Se pierde cu firea Directorul de la bancă Striveste în dinți o sudalmă Iar n-am plătit fonciirea Femeia mea de menaj Face cel mai puțin tapaj E discretă de la natură Minunată faptură... Șoferul meu mă-nțelege Ba chiar își alege Din culegerea toată  Poezia preferată Criticii mei nu mai există Criticii de poezie au dispărut Mai demult...