Monica Nistorescu

  În perioada posturilor, nu prea merg la restaurant...de ce? Pentru că eu merg, îndeobște, la restaurante la prieteni sau cunoscuți, și mi-e jenă de jena lor...meniurile conțin diverse mâncăruri cu specificația, în paranteză, de post, ba chiar, unii, mai temerari, au pagini separate cu "preparate" nepăcătoase.  Ideea de a ține post nu se referă la a mânca șnițele care nu-s șnițele, chiftele care n-au carne, vin fără alcool și sex virtual pe internet, că nu-i cu penetrare fizică! Postul înseamnă cu totul și cu totul altceva, și varianta lui modernă, adaptată vremurilor, e de un caraghioslâc fără frontiere, o imitație de vinilin ieftin, ridicolă și patetică, neputincioasă și obraznică, ca orice imitație! Unii țin post ca să slăbească, deși reușesc să se îngrașe, alții țin post în speranța că le vor fi iertate micile sau marile mizerii cu care își asezonează, zilnic, existența, unii își verifică anduranța, alții se bucură că nu mai trebuie să presteze conjugal, noaptea, pe alta

  Dragi băieți!  M-am gândit să vă dau o mână de ajutor în demersurile pe care unii dintre voi le fac de a-și găsi prietene, with benefits sau nu, jumătatea sau doar romantice întâlniri în spațiul virtual. Pașii sunt destul de simpli și ușor de urmat, e aproape ca o rețetă de găluști cu prune! Cei care nu se simt vizați, e bine să nu continue lectura, nu văd la ce le-ar folosi! 1. Puneți-vă la profil o fotografie reală, recentă și care să vă reprezinte. 2. Numele adevărat e mult mai atrăgător decât diverse combinații cu dublarea consoanelor, terminațiile în y, porecle fatale (Haiducu, Strălucitu, Milion etc) 3. Dacă vă decideți să abordați o gingașă domniță pe messenger, faceți un efort să scrieți cuvintele întregi...bn, cf? nu e cel mai inspirat debut de conversație! 4. Nu trimiteți flori virtuale, turturele, pahare de șampanie brumate, BMW-uri tunate și apusuri din Maldive! 5. Nu fiți brutali, violenți sau, și mai rău, nu trimiteți fotografii cu organe genitale masculine (indiferent

  Prima...fiul bunei mele prietene, trăitor pe alte meleaguri, venea, când era mic, de Paști, la bunici, în România...auzea, de fiecare dată urarea Hristos a înviat și răspunsul Adevărat, a înviat! Revenit în anul următor, tot de sărbătoarea pascală, își amintea că s-a întâmplat ceva bun și minunat cu fiul lui Dumnezeu, care a înviat, dar nu mai știa exact formula de răspuns, așa că a replicat, la urarea creștinească Hristos a înviat, serios și pătruns...Bine a făcut! A doua...la mama în sat, la Bradu, ca în multe alte sate transilvănene, singura biserică, în lipsa mai multor lăcașe de cult, găzduia, pe rând, slujbele diferitelor confesiuni...așa se face că slujba de înviere se ținea pentru catolici de la 8 la 12, și mai apoi pentru ortodocși...oamenii din "primul tur" se întâlneau, ieșind de la slujbă, cu cei ce urcau dealul pentru "turul doi", și le vesteau Hristos a înviat! Ortodocșii, pe bună dreptate, răspundeau Al nostru încă nu! 😊

  E o specie destul de des întâlnită în spațiul virtual! De fapt, acest spațiu i-a deschis ușa spre locul în care, după părerea lui, ar fi trebuit să fie de la bun început! E foarte cultivat, foarte școlit, riguros în viața personală și exigent cu familia, educat, adeseori talentat, are parchet natural de stejar blond în casă, călătorește mult, se informează despre tot și toate, citește, se pricepe la politică, răsaduri, artă bizantină, conspirații planetare...cred că și gătește...ce mai, un fel de geniu! Viața, pârdalnica, l-a azvârlit, pe nedrept, din nenoroc sau lipsă de intersecții favorabile, într-un colț uitat de țară (și de lume)...l-a marginalizat, carevasăzică...suferă deopotrivă de sindromul de superioritate și de cel de inferioritate, e convins (cel mai adesea pe bună dreptate) că ar fi făcut mai bine cutare sau cutare lucru decât cei puși în poziții publice să o facă, se bate pe burtă, virtual, gros și jovial, cu Pleșu și Liiceanu, care, timorați sau plecați de acasă, omit

Mama de prunc Știu că nu voi deveni foarte populară abordând acest subiect, mai ales că eu nu am copii, că n-am vrut, nu că n-am putut, dar nu popularitate caut eu. Există unele femei (nu toate, dar multe), care, odată cu maternitatea, par să piardă contactul cu realitatea înconjurătoare. Nu vorbesc de benignul obicei de a umbla cu fotografiile odraslei în poșetă, sau, mai nou, pe screen saveru' telefonului, și de a le arăta, cu îndreptățită mândrie, interlocutorilor, nici de cele incapabile să poarte o conversație pe alt subiect decât cel al colicilor, supremația unui tip de pamperși asupra altora, Milumil și formulele lui alambicate sau ruptura de stoc de Bepanthen de la farmacia din colț! Vreau să vorbesc despre felul în care unele mame se raportează la societate și interacționează cu ea.  Acum ceva vreme, la un spectacol de teatru, am reușit să nu urmăresc cam trei sferturi din ceea ce se întâmpla pe scenă, confiscată fiind, fără voia mea, de ceea ce se întâmpla pe rândul din f

Ipohondra Am prins-o la o cafea, (ea, ceai de mușețel) între două programări la doctor. Venea de la un centru medical, unde-și făcuse analize amănunțite de sânge, urină, coprocultură, EKG, radiografie pulmonară și ecografie abdominală. Părea abătută...am întrebat-o, ești bine, cum ți-au ieșit analizele? Aaaa, analizele sunt perfecte, în parametri, mi-a spus doctorul că sunt sănătoasă tun! Mă bucur, zic eu! Da, dar ceva nu e în regulă...simt eu...uneori mă doare capul, așa, înspre ceafă...surd și neplăcut...îmi amintesc iar de tata, care zicea dacă te doare capul înseamnă că ai!...:) Nu reușesc să-i smulg nici un firav surâs cu gluma mea...se însuflețește brusc și îmi spune că, peste o oră, are programare la un cabinet pentru un test alergologic...păi nu ți-ai făcut testul ăsta și acum trei săptămâni? Ba da, dar nu cred că mi l-a interpretat bine doctorul, mă duc la altul, am auzit că-i foarte bun! Știi, cancerul, ciroza, astea nu dor, te trezești cu ele, habar n-ai că s-au cuibărit în

Cucoanele din viața mea Episodul lll și (nu neapărat) ultimul Bigota Nu prea cunosc multe, pentru că asta cu credința le vine unora mai târziu, spre bătrânețe, când simt că li se apropie funia de par. Totuși... Cucoanele în cauză au înțeles din credința în Dumnezeu doar coaja. Își fac cruci largi când trec pe lângă biserici, sau mărunte, în capul pieptului, care cum...țin toate posturile, cu quinoa, alge cu susan, fructe de goji, lapte de soia și orez brun, se cântăresc în fiecare dimineață, minunându-se de efectul benefic al credinței asupra siluetei, anunță, glorios, la sfârșitul dietei (pardon, postului) că au slăbit 5 kilograme...au fost cel puțin o dată la Prislop...au un duhovnic, cu care se sfătuiesc în toate cele...există chiar un abate Mugnier pe model românesc, un fel de duhovnic la modă, un must have al snobismului ecumenic. Îl cunosc și eu, e un om remarcabil, extrem de inteligent, pasionat de cărți rare, pe care cu greu îl poți face să vorbească despre Dumnezeu. Cucoanele